CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 318 / 2015

Dosar nr. 361 / 2015

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal

 

Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.57 din 7.04.2015,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezentul proiect de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Printre măsurile fiscale preconizate se numără reducerea cotei TVA la 9% de la 1 iunie 2015 pentru livrarea următoarelor bunuri: alimente, băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în mod normal în prepararea alimentelor, produse utilizate în mod normal pentru a completa sau înlocui alimentele, precum și pentru serviciile de restaurant și de catering, exclusiv băuturile alcoolice.

2. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, la art.I pct.1, partea dispozitivă se va reformula, astfel:

„1. Alineatul (6) al articolului 771 se modifică și va avea următorul cuprins:”.

3. Din același considerent, în textul propus pentru alin.(6) al art.771, propunem ca ultimele două paragrafe să fie redate în continuarea primului paragraf, astfel încât să nu fie considerate alineate distincte

De asemenea, în legătură cu mențiunea „hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile”, este necesară reformularea, pentru concordanță cu dispozițiile art.8 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, care dispun că de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau, după caz, irevocabilă, se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească definitivă.

4. La pct.2, tot pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, propunem ca partea dispozitivă să aibă următoare formulare:

„2. După alineatul (7) al articolului 82 se introduce un nou alineat, alin.(71), cu următorul cuprins:”.

După acest model se va reformula și partea dispozitivă a pct.6.

5. Semnalăm faptul că punctele, regăsite  după pct.2, prin care se dispun intervenții legislative asupra unor elemente structurale ale actului normativ de bază sunt marcate în mod eronat ca pct.5 – 9, impunându-se corectare.

6. La actualul pct.5, având în vedere că din analiza părții dispozitive rezultă doar intenția de modificare a lit.c) a alin.(3) nu și a părții introductive a respectivului alineat, formularea „(3) Nu se depun declarații privind venitul realizat pentru următoarele categorii de venituri:”, trebuie eliminată.

7. La actualul pct.6, în textul propus pentru alin.(23) al art.94, sugerăm eliminarea expresiei „a Guvernului”, ca superfluă.

8. La actualul pct.7, partea dispozitivă, pentru corectitudinea redactării, cuvântul „articolele” se va scrie sub formă abreviată, respectiv „art.”.

9. În textul propus pentru art.1161 alin.(1), cu privire la norma de trimitere la „capitolul V din prezentul titlu”, semnalăm că respectivul capitol a fost abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr.202/2012; prin urmare este necesară revederea și reformularea normei de trimitere.

10. La actualul pct.9, partea dispozitivă, partea finală se va reformula astfel: „cu următorul cuprins:”

11. Referitor la norma de la art.II, care cuprinde dispoziția de intrare în vigoare, pentru concordanță cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.571/2003, cu modificările ulterioare, ce dispune că orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, propunem reformularea astfel:

„Art.II. - Prin derogare de la prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art.I intră în vigoare la 1 iunie 2015”.

12. La art.III, recomandăm reformularea părții de final astfel: „…se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.”

Este însă de analizat, dacă o asemenea măsură se poate realiza, având în vedere numeroasele intervenții legislative suferite de actul normativ de bază, respectiv 132 de acte modificatoare, cu atât mai mult cu cât Guvernul a aprobat un proiect al unui nou Cod fiscal.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.318/8.04.2015